Poli Iași – Dinamo 0-0, în etapa 29 din Superliga. Ionuț Ailenei, salvatorul gazdelor

Poli Iași - Dinamo 0-0, în etapa 29 din Superliga. Ionuț Ailenei, salvatorul gazdelor
  • Publicat:
  • Actualizat:
23:17

Ionuț Ailenei, salvatorul Iașiului! Poli Iași și Dinamo au remizat fără gol în Copou, 0-0, după un meci modest, dar ”câinii” au avut marile ratări pe final

Penultima etapă a sezonului regular a început cu o remiză albă, chinuitoare, între două pretendente la retrogradare. Poli Iași și Dinamo, formații aflate în subsolul clasamentului, s-au anulat reciproc în Copou și au terminat la egalitate, 0-0, la capătul unui meci modest, în care miza și-a pus amprenta pe calitatea jocului. Totuși, Dinamo a părut mai vie pe final, când a și ratat câteva ocazii bune, Iașiul fiind salvat de portarul Ionuț Ailenei.

Prima repriză, foarte slabă

La precedenta reprezentație în Copou, Iașiul a făcut scor cu echipa momentului Rapid, iar fanii Politehnicii au luat cu asalt Copoul și la meciul cu Dinamo în speranța unui nou succes. Fără Leo Grozavu pe bancă, suspendat două etape, și cu noi modificări în formula de start față de jocul anterior, Iașiul a arătat palid rău în prima parte.

Titularizat după o lungă perioadă de exil, Cătălin Itu a semnat prima și singura ocazie de gol a Politehnicii în tot meciul. În minutul 12, mijlocașul Iașiului a scăpat singur cu Golubovic, dar a tras slab din 11 metri și portarul dinamovist a reținut fără probleme.

De cealaltă parte, Abdalah a ratat singur cu Ailenei (22), trimițând puțin alături din poziție ideală.

Ionuț Ailenei salvează un punct pentru Poli Iași

Repriza secundă a debutat la fel de anost, dar treptat Dinamo a urcat liniile și a început să semene pericol în careul lui Ailenei. Acesta din urmă, după ce a fost omul meciului cu Rapid, și-a salvat din nou echipa și cu Dinamo, tânărului portar al Iașiului datorându-i-se în mare măsură punctul obținut de trupa lui Leo Grozavu.

După un sfert de oră tern, Grozavu l-a trimis în teren pe Alin Roman, care a decis partida cu Rapid. Decarul moldovenilor nu a mai adus însă acel plus, Poli a continuat să ruleze în gol, iar Dinamo a trecut la cârma meciului.

Și dacă Ailenei a fost omul meciului, Abdalah s-a remarcat și el, dar prin ratările uriașe din final. Atacantul lui Dinamo a trimis cu capul puțin alături, singur în șase metri (74), iar cinci minute mai târziu Selmani a irosit și el o șansă uriașă, trimițând peste poarta goală. Portarul Ailenei a salvat Iașiul în minutul 84, în fața lui Abdalah și a salvat un punct mare pentru Poli la cum s-a jucat. Fără vlagă în prima parte, Dinamo a fost peste Iași în ultima jumătate de oră și se poate declara nemulțumită cu remiza din final.

Un 0-0 și un joc modest care reflectă perfect locurile din clasament ale celor două formații, iar bătălia finală pentru supraviețuire va continua în play-out.

Poli urcă un loc în clasamentul provizoriu, până pe 12, cu 32 de puncte, în timp ce Dinamo rămâne pe penultima poziție, cu 26 de puncte, ratând însă o șansă mare de a trece peste Voluntari. În etapa viitoare, ultima a sezonului regular, Poli se va deplasa la Galați, pentru derby-ul moldav cu Oțelul, în timp ce Dinamo va juca pe teren propriu cu UTA Arad.

Leo Grozavu a văzut meciul de acasă

Antrenorul Iașiului, Leo Grozavu, suspendat două etape după ce a fost eliminat în pauza meciului de la Craiova, a decis să urmărească meciul de acasă. Tehnicianul a preferat să rămână la domiciliu și să țină legătura prin telefon cu colaboratorii săi. În locul său, în spațiul tehnic a stat secundul Mugurel Cornățeanu, însă în multe momente a oferit indicații jucătorilor și preparatorul fizic Ovidiu Chiribici.

22:02

Fluier final!

Centralul fluieră finalul întâlnirii!

21:08

A început a doua repriză!

Arbitrul fluieră începerea reprizei secunde!

20:50

Pauză!

Centralul fluieră finalul primei părți!

20:12

Min. 12: Ocazie pentru Poli Iași!

Itu șutează cu stângul din careu, însă Golubovic intervine bine!

20:02

Min. 1: Fluier de start!

Arbitrul fluieră începerea partidei!

18:23

Echipele de start

Poli Iași: Ailenei – Todoroski, Samayoa, Fl. Ilie, C. Itu, Stefanovici – Harrison, Marchioni, L. Mihai – Bettaieb, Sg. Buș
Rezerve: Niga – Martac, Katanec, Bouhenna, Farcas, Jatoba, A. Roman, A. Gheorghiță, Kabran, Saghiri, Mota
Antrenor: Leo Grozavu

Dinamo: Golubovic – Edgar Ie, Velkovski, Patriche – De Moura, Gnahore, Pavicic, Bordușanu – Milanov, Abdallah, Gregorio
Rezerve: Railean – Selmani, D. Iglesias, D. Irimia, Ilic, P. Neagu, A. Bani, R. Grigore, Homawoo, Dr. Irimia, N. Roșu, Cr. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic

Stadion ”Emil Alexandrescu”
Arbitru Rareș Vidican (Satu Mare). Asistenți Sebastian Gheorghe (Suceava), Adrian Popescu (Craiova)
Arbitru VAR Claudiu Marcu (Constanța). Asistent VAR Viorel Flueran (Craiova)

UPDATE:

Antrenorul Iașiului, Leo Grozavu, suspendat două etape după ce a fost eliminat la Craiova, urmărește meciul de acasă. Acesta a preferat să rămână la domiciliu și să țină legătura prin telefon cu colaboratorii săi. În locul său, responsabili cu indicațiile sunt secundul Mugurel Cornățeanu și preparatorul fizic Ovidiu Chiribici.

În tribune vor fi mai multe urne mobile în care spectatorii pot dona pentru Mihăiță, un băiețel în vârstă de 4 ani cu probleme medicale grave. Și la tribuna oficială se vor dona bani pentru cel mic, jucătorii și staff-ul tehnic strângând deja o sumă importantă, înainte de joc.

Dinamo este susținută din peluza rezervată oaspeților de aproximativ 700 de fani.

Cătălin Itu revine în echipa ieșeană după mai multe etape în care a stat în afara lotului sau pe bancă. Itu nu a mai jucat din prima etapă a anului, când Poli a fost umilită de Sepsi cu 6-0.

Știrea inițială.

Meciul Poli Iași – Dinamo are loc în etapa 29 din Superliga, sezonul 2023 – 2024, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul programat pe stadionul „Emil Alexandrescu” poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1, Prima Sport 1, dar și pe Orange Sport.

Poli Iași – Dinamo Live Video Online în etapa 29 din Superliga

Gruparea din Copou vine după un egal cu FC U Craiova, scor 1-1, care a dus la demiterea lui Giovanni Costantino, în timp ce formația bucureșteană vine după o victorie la limită cu Hermannstadt, scor 1-0, pe stadionul „Arcul de Triumf”.

Leo Grozavu, antrenorul celor de la Poli Iași, speră să nu existe probleme de arbitraj.

„Mi-aș dori să avem parte de o brigadă care să împartă dreptatea așa cum se spune, în mod egal. Ne dorim ca echipa câștigătoare să fie decisă pe teren, în niciun caz nu ne dorim să facem eforturi, așa cum s-a întâmplat în alte partide, împotriva mai multor oameni de pe teren.

În ultima perioadă am fost dezavantajați și e nevoie să fie un arbitraj echidistant, la astfel de jocuri e nevoie ca actorii principali să fie jucătorii, nu altcineva.

Dacă e același arbitru de centru din tur ne dorim să fie la fel de echidistant cum a făcut-o și atunci, din ce îmi aduc aminte a fost o partidă fără probleme”, a declarat Leo Grozavu.

De partea cealaltă, Zeljko Kopic, antrenorul celor de la Dinamo, spunea că jucătorii săi trebuie să se adapteze la nivelul de agresivitate al Iașului.

„Fiecare meci e important, mergem de la un meci la altul, nu vreau să spun că anumite echipe, precum meciul cu Iași este mai important, se vor înjumătăți puncte, vom vedea unde ne vom afla, în ce formă, mai sunt 9 meciuri în play-out, luăm meci cu meci. Noi trebuie să ne adaptăm la nivelul de agresivitate al Iașiului, la intensitatea lor.

Fiecare victorie e importantă pentru noi, dar ar fi într-adevăr extrem de important să câștigăm mâine. Nu știu cum va reacționa Iași fără Grozavu pe bancă, dar va fi alături de ei, dar nu e ceva nou în fotbal, ca un antrenor să lipsească 1-2 meciuri, nu cred că este o mare problemă.

Nu suntem la nivel maxim, din cauza accidentărilor, când vom avea tot lotul, atunci putem vorbi de maxim. Dacă nu ai toți jucătorii, unii vin după accidentări, nu pot fi la nivel maxim, dar vom fi bine mâine.

Despre necesarul de puncte, vorbim după următoarele două meciuri, trebuie să vedem cum va fi situația după prima parte a sezonului, după aceea e un campionat diferit, fiecare meci va fi ca un meci de calificare”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Putin a dat ordin de la Kremlin. Armata rusă e pregătită
Putin a dat ordin de la Kremlin. Armata rusă e pregătită
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×